Precum nebunii satelor de altadata, din ce in ce mai multi oameni, aparent zdraveni la cabina, vorbesc singuri pe strada.
Ok, nu vorbesc cu multiplele personalitati din dotare cum o fac dilii ci poarta conversatii telefonice printr-o casca aproape invizibila de la o anumita distanta.
Astazi, de pilda, mi-am surprins un vecin care din unghiul in care ma aflam dadea impresia ca vorbeste singur, dand din maini si facand ca toti dracii. Nu m-am putut stapani si m-am adresat si eu altei personalitati launtrice: “Uite, ma, la saracu’ nea Nelu, a luat-o cu tractorul pe campii! Ce face scranteala dintr-un om cumsecade…”.
Nu mica mi-a fost mirarea, sa vad apropiindu-ma, ca nea Nelu era in toate capacitatile, omul doar o bestelea telefonic pe soacra-sa pentru nu stiu ce imixtiuni in viata-i conjugala.
Deseori, pe strada, vad oameni prezentabili cu aura grava care dialogheaza cu voce tare, neinsotiti si cu mainile in buzunare. Telefonul mobil dus la ureche de mana iti confera un alibi, absolvandu-te.
Poate sunt eu retrograd si nu inteleg favorurile pe care ni le face stiinta, dar ce facem cu PENIBILUL, domnilor? Astept cu infrigurare vremurile cand voi putea vedea in plina strada partide de amor solitare. Sunt convins ca pe viitor, conectati la cine stie ce platforma digitala, vom birui in acest sens.
